Fondul deschis de investitii (FDI) Raiffeisen Benefit autorizat prin Decizia ASF nr. 1043/03.05.2006 inscris in Registrul public al A.S.F. cu nr. CSC06FDIR/400032 va fuziona prin absorbtie (fond absorbit) cu clasa Premium A a Fondului deschis de investitii (FDI) Raiffeisen Moderat RON, autorizat prin Decizia ASF nr. 276/28.11.2017 inscris Registrul Public al A.S.F. cu nr. CSC06FDIR/400106 (fond absorbant).
Ca urmare a procesului de fuziune, nici un cost suplimentar nu este suportat de investitori.
Investitorilor din fondul absorbit (FDI Raiffeisen Benefit) li se acorda unitati de fond in fondul absorbant FDI Raiffeisen Moderat RON Clasa Premium (A).
Investitorii care doresc sa-si rascumpere unitatile de fond detinute in FDI Raiffeisen Benefit o pot pana la ora 13:00 inainte de suspendare.
Incepand cu data de 19.12.2020 ora 13:00, se suspenda operatiunile de subscriere si rascumparare cu unitati de fond FDI Raiffeisen Benefit si FDI Raiffeisen Moderat RON, cu exceptia rascumpararilor integrale, pana la finalizarea fuziunii, dar nu mai mult de 90 de zile de la data suspendarii.
In data fuziunii (T), respectiv data de 21.12.2020 va fi stabilita rata de conversie a unitatilor de fond, in functie de valorile unitare ale activului net al FDI Raiffeisen Benefit si al FDI Raiffeisen Moderat RON – Clasa Premium (A), calculate de S.A.I. Raiffeisen Asset Management S.A. si certificate de Raiffeisen Bank S.A., in calitate de depozitar al activelor celor doua fonduri.
Operatiunea de conversie nu va avea impact fiscal.
Unitatile de fond corespunzatoare cererilor de rascumparare integrala depuse in perioada suspendarii la FDI Raiffeisen Benefit vor fi transformate in unitati de fond echivalente FDI Raiffeisen Moderat RON – clasa Premium (A) pe baza ratei de conversie ce va sta la baza fuziunii.
Cererile de rascumparare integrala pentru FDI Raiffeisen Benefit depuse in ziua fuziunii vor fi considerate si vor fi inregistrate ca cereri de rascumparare integrala pentru FDI Raiffeisen Moderat RON Clasa Premium (A), fiind convertite corespunzator ratei de conversie dupa data fuziunii.
In urma procedurii de fuziune, nu este garantata o valoare a unitatii de fond egala cu cea detinuta anterior de investitorii FDI Raiffeisen Benefit.
Investitorii FDI Raiffeisen Benefit vor fi informati cu privire la numarul de unitati de fond FDI Raiffeisen Moderat RON clasa Premium (A) detinute dupa finalizarea procesului de fuziune.
Operatiunile de subscriere si rascumparare cu unitati de fond FDI Raiffeisen Moderat RON se reiau in data de 23.12.2020 (T+2).
Investitorii au dreptul sa rascumpere integral detinerile din fondurile implicate in operatiunea de fuziune.
Atributiile depozitarului fondurilor sunt:
- Emite un certificat constatator pentru fondul FDI Raiffeisen Benefit (fond absorbit) si pentru FDI Raiffeisen Moderat RON (fondul absorbant), anterior fuziunii, privind numarul investitorilor, numarul unitatilor aflate in circulatie, activul net si activul total.
- Emite un certificat constatator pentru fondul Raiffeisen Moderat RON (fondul absorbant), in urmatoarea zi lucratoare ulterioara fuziunii din care reiese situatia fondului absorbant,FDI Raiffeisen Moderat RON.
Atributiile auditorului financiar sunt de evaluare a caracterului adecvat si rezonabil al criteriilor de evaluare folosite si al ratei de conversie a unitatilor de fond ale fondurilor implicate in fuziune.
Ulterior fuziunii,fondul absorbant FDI Raiffeisen Moderat RON Clasa Premium(A) va fi administrat in conformitate cu politica actuala de investitii a fondului deschis de investitii FDI Raiffeisen Moderat RON.
Fondul are ca politica de investitii plasarea resurselor in unitati de fond ale altor fonduri de investitii de tip OPCVM/FIA cu profile variate de risc (incluzand fonduri ce investesc in instrumente financiare cu venit fix fonduri diversificate, fonduri ce urmaresc strategii investitionale de protectie a capitalului sau strategii de tip absolute return, fonduri cu expunere pe actiuni, etc.) si in instrumente financiare individuale precum obligatiuni, actiuni, etc. Alocarea activelor pe categorii de fonduri sau instrumente financiare este flexibila, fiind stabilita in functie de atractivitatea perceputa a pietelor de actiuni si obligatiuni, respectandu-se profilul de risc al Fondului.
FDI Raiffeisen Moderat RON are un profil de risc si o durata investitionala recomandata similare cu Raiffeisen Benefit. Astfel, FDI Raiffeisen Moderat isi propune mentinerea unui nivel maximum al indicatorului sintetic de risc si randament al Fondului (Synthetic Risk and Reward Indicator - SRRI) de 4 (fapt ce presupune o volatilitate anualizata de maxim 10%).
Intrucat cheltuielile curente ale FDI Raiffeisen Benefit inregistrate in anul 2019 (1.67%) sunt mai ridicate decat cele ale FDI Raiffeisen Moderat RON (1,6% - estimat in urma modificarii documentelor), in urma fuziunii, comisioanele suportate de investitorii FDI Raiffeisen Benefit in urma fuziunii se vor reduce.
Investitorii FDI Raiffeisen Benefit au obligatia de a citi Documentul cu informatii cheie destinate investitorilor (DICI) precum si Prospectul de emisiune al fondului FDI Raiffeisen Moderat RON (fond absorbant).
Informatii complete despre procesul de fuziune si despre FDI Raiffeisen Moderat RON se pot obtine de la orice unitate a Raiffeisen Bank S.A. sau de la sediul S.A.I. Raiffeisen Asset Management S.A., din Bucuresti, Calea Floreasca nr. 246 D, etaj. II, camera 2, sector 1, tel. +40 21 306. 17.11, fax: +40 21 306.05.33, e-mail office@raiffeisenfonduri.ro, adresa de web www.raiffeisenfonduri.ro.